Paisie PROTOPOPESCU
Născut în 1947, pe vremea foametei organizate de invadatorii bolşevici, din care cauză sufăr toată viaţa de o maladie cronică incurabilă – “sindromul anticomunismului hipertrofiat”.
Actualmente sunt în căutarea unei păduri virgine, în mijlocul căreia aşi dori să-mi îndeplinesc misiunea supremă a speciei umane în ecosistemul Terrei – să putrezesc în tihnă servind în calitate de hrană (sper, copioasă) pentru bacterii, microorganisme, viermi şi alţi confraţi de ecosostem – în perfectă armonie cu Teoria Reglării Biotice.
AMIN…
17 ianuarie, 2008 at 21:36
O descriere uşor politică, ecologică, eminesciană (dacă era marginea mării şi nu pădurea), înţeleaptă, concentrată şi matură. Îmi place!
17 ianuarie, 2008 at 21:57
Merci pentru apreciere.
Sper să-ţi schimbi părerea vis-a-vis de componenta “eminesciană” a mesajului meu, după ce citeşti atent textul la care se face referinţă.
17 ianuarie, 2008 at 23:53
“sindromul anticomunismului hipertrofiat” – hm, mai bine zis limpezire
3 februarie, 2008 at 18:14
Stimate domn,
V-am vizitat şi eu în replică blogul ! Am multe de citit pe aici. Pînă una alta respectele mele pt trecutul d-voastră. Societatea asta are nevoie de oameni ca d-voastră. Eu m-am născut cu exact 20 de ani mai tîziu. Am “muşcat” şi eu ceva comunism, dar am avut un tată care nu s-a dat cu ei. Nu s-a făcut membru de partid. A tras destul din cauza asta. Era cu 46 de ani mai în vîrstă decît mine. Am avut multe de învăţat de la el. Vă doresc sănătate !
4 mai, 2008 at 21:47
Mesajul domniei-voastre nu este deloc eminescian! Este realist şi ar trebui să trezească şi alte minţi luminate dar, şi voinţe politice care să gândească şi să facă ceva pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri ai tuturor. Câţi dintre noi ar fi în stare de jertfă şi să înceapă prin a renunţa să mai risipească şi să pună deoparte şi pentru urmaşii săi. Să renunţe la maşină şi la poluare şi să treacă la bicicletă. Să cultive o bucată de teren şi să se bucure împreună cu familia sa de roadele muncii sale. Treziţi-vă oameni buni, deja este prea târziu! Nu omorâţi Natura pentru că aşa vă omorâţi familiile, copiii şi nepoţiii. Aşa cum se spune Pământul are peste 4 miliarde şi jumătate de ani! Oare omul de când există? Numai în ultima sută de ani omul a consumat rezervele de energie convenţională produse în atâta amar de vreme! Ce lăsăm urmaşilor noştrii?
Surse de energie regenerabilă? Domniile voastre a-ţi vrea să primiţi o asemenea moştenire? Domnilor nu fiţi egoişti! Gândiţi-vă că puteţi fi chiar umanişti! Ce aveţi de pierdut? Să fim mai buni şi eu sper că toată lumea va trăi mai mult! E o filosofie simplă care nu ucide mama Natură. Aşa să ne ajute Dumnezeu, considerând că nu voi fi luat drept ipocrit!
5 mai, 2008 at 5:05
Mulţumesc, Niţu Adrian, pentru susţinere şi pentru apelul emotiv şi sincer.
Iar vis-avis de ipocrizie, dun proprie experienţă pot să te asigur că neapărat vei fi etichetat “ipocrit” într-o lume dementă în care contează doar consumul.
5 mai, 2008 at 9:58
La nivel planetar toţi oamenii care se gândesc la copiii şi la familia lor ar trebui se facă ceva (oricât de neînsemnat ar fi acel ceva!) Atitudinea noastră a tuturor ar trebui să trezească guvernele statelor care, încet dar sigur, ucid în fiecare zi câte puţin această planetă. Aş dori să fac ceva în acest sens, să particip activ la conferinţe, întâlniri cu organisme care să influenţeze politicul care decide pentru a se demara cu mai multă conştiinţă acţiuni de protejare a Pământului
Toţi mai mulţi oameni ar trebui să înţeleagă că depinde de fiecare dintre noi dacă Pământul moare sau va găzdui încă mulţi ani miraculoasa viaţă! Vă doresc tuturor să incercaţi aceste sentimente şi sunt sigur că vom mai sta de vorbă!
11 mai, 2008 at 21:58
Văd că este linişte. Nimeni numai doreşte să comunice? S-au instalat deja efectele încălzirii
globale? Sigur face asemenea ravagii?
12 mai, 2008 at 5:06
Se pare că ai dreptate, Adriane.
Lumea vine, citeşte pe diagonală şi închide.
Viaţa în civlzaţia consumului şi distrcţiei e atât de sclipitoare, de ce să ne gândim la problemele de poimâine?
“După noi – fie chiar şi potopul!”
16 mai, 2008 at 21:45
Răspunsul dumneavoastră are o doză de resemnare!
Este greu la această dată să sensibilizezi pe cineva, dar mâine clima va cunoaşte modificări şi mai profunde.
Credeţi că toată lumea va mai gândi la fel? Sau vor exista indivizi care vor începe să creadă că şi părerea lor contează atunci când miza aflată în joc este propria lor viaţă?
Ce părere aveţi domnule Paisie, ne pierdem vremea de pomană sau luptăm în continuare să sensibilizăm aceşti oameni care parcă au uitat că viaţa este atât de sensibilă şi atât de uşor de distrus!
Pentru acest fapt am apărut pe această planetă? Sincer să fiu, parcă în fiinţa mea mai licăre o umbră de speranţă că se vor face corecţiile necesare în timp util şi astfel miracolul vieţii va fi învingător.
Sunteţi alături de mine? Pot să afirm că eu m-am ataşat acestei cauze 100%.
Pe curând domnul meu.
18 mai, 2008 at 13:32
[...] 18 mai, 2008 Mişcarea ecologistă – Quo vadis? Posted by Paisie under Colaps Ecologic | Tag-uri: degradarea mediului, miscarea eclogista, suprapopulatia | (Răspuns bloggerului Adrian Niţu) [...]
21 iunie, 2008 at 19:08
nu cred ca mai conteaza….unde purezesti//…peste tot sunt bacterii….inclusiv pe tastele pe care la apas scriind acest mesaj….
doar ca…in clipa mortii poti avea un decor verde…e. alegerea ta….
daca ar fi sa aleg eu……in lumea asta infecta…as vrea sa mor la sanul iubitei in acelasi timp cu ea intr-o padure virgina….sau macar padure plantata.
11 iulie, 2008 at 9:08
Buna alegere! Ma refer la “sanul iubitei”.
24 decembrie, 2008 at 23:58
cred cu tarie ca datele sunt false. multinationalele care opereaza in RM calculeaza cifra de afaceri de la 2.4 mil cetateni existenti in republica. cifra este confirmata de un politician care calculeaza nr de votanti pe la 1.7 milioanane … asa ca daca incepem sa calculam lucrurile ies altcumva!
3 ianuarie, 2009 at 14:16
14// La care date anume vă referiţi, Dle? Nu aţi pute fi mai explicit?