M E D I T A Ţ I I _ P O S T M I O R I T I C E

„Epoca de Piatră s-a terminat din lipsa pietrelor” (Şeicul Ahmad Zaki Yamadi – om deştept)

Prea târziu. „Anuşka deja a vărsat uleiul…”

Posted by Paisii PROTO@ pe 4 Mai, 2008


Ca întotdeauna, subiectul teoriilor conspiraţioniste suscită interesul publicului cititor. Citind pe Altermedia anunţul ALTERMEDIA VA ADUCE „JOC FINAL”, UNUL DINTRE CELE MAI APRECIATE DOCUMENTARE ALE ANULUI 2007 , am dorit să aflu şi alte opinii despre acest subiect. În cele ce urmează vă prezint traducerea unui fragment din capitolul „Noua Ordine Mondială” din cartea lui Robert Wright „Nonzero: The Logic of Human Destiny” (New York: Pantheon Books, 2000).

Spre deosebire de autor, care consideră că guvernarea planetară este inevitabilă reieşind din logica evoluţiei politice şi economice pe Pământ, eu cred că nu se va ajunge până acolo. Pur şi simplu globaliştii nu vor dovedi să-şi finalizeze ideea. Pedalând cu încăpăţinare ideile „dezvoltării continui” iar mai nou, al „dezvoltării durabile”, globaliştii, nedorind să tempereze producţia şi consumul, î-şi taie craca de sub picioare. Suprapopulaţia şi derivatele sale – degradarea ecolgică rapidă, penuria alimentară şi energetică vor provoca prăbuşirea economiei mondiale şi un haos social fără precedent, care va mătura toate instituţiile naţionale şi internaţionale în majoritatea ţărilor lumii.

Din păcate sistemul poltic mondial bazat pe state naţionale cu interese şi tradiţii diametral opuse, nici odată nu va reuşi să întreprindă nişte măsuri energice şi radicale pentru salvarea situaţei planetare. Feudalismul geopolitic ne va costa foarte scump.

Căci, vorba lui Woland din „Maestrul şi Margarita” lui Bulgakov: „ Anuşka deja a vărsat uleuil…”

Noua Ordine Mondială

Robert Wright

(din cartea Robert Wright, Nonzero: The Logic of Human Destiny (New York: Pantheon Books, 2000))

În anil 1500 până la era noastră pe Pământ existau aproximativ 600 mii de formaţiuni politice autonome.  Astăzi după o mulţime de fuziuni şi cuceruri au rămas doar 193 de formaţiuni statale.*  În aşa ritm nu a mai rămas mult până la guvernul unificat.

Guvernul Mondial? Tradiţional ideea guvernului mondial au susţinut-o pacifiştii de stânga. În alte sectoare ideologice idea era respinsă sub diferite forme, două dintre care merită menţionate îndeosebi. Primul curent consideră această idee absolut ireală şi-i etichetează pe pacifiştii de stânga „handicapaţii lumii unificate”. Cel de-al doilea curent consideră ideea una de coşmar dar realizabilă, prezicând venirea sinistrei „Noii Ordini Mondiale”.  

În linii mari, deosebirea între aceste două curente ideologice este condiţionată de faptul care anume parte din antiteza „Jihad vs. McWorld”**  încearcă să o extrapoleze.

Reprezentanţii primului curent văd privind în viitor cum se lărgeşte ciuma tribalismului: războaie civile, conflicte etnice, terorismul – şi toate astea în contextul noilor tehnologii ucigătoare şi în contextul incendiar al suprapopulaţiei şi crizei ecologice. Astfel, conform publicistului Robert Kaplan „în locul structurii clare a statelor naţionale va veni un terci de oraşe-state, oraşe-gettouri, de regionalisme sumbre şi anarhice”. Peste tot se vor răspândi armatele private şi narco-cartelurile, iar anarhia criminală va deveni un pericol strategic real.

În scenariul numărul doi principala problemă nu e haosul, ci din contra – o variantă sinistră a ordinii. Această ordine se constituie în mare parte datorită corporaţiilor multinaţionale şi a finanţatorilor globalişti care fac legea în McWorld. Ei au jurat credinţă nu vre-unei ţări ci în exclisivitate profitului şi au impus valorile sale în structurile supranaţionale cum ar fi Fondul Monetar Internaţional şi Organizaţia Mondială a Comerţului, tentaculele cărora ameninţă să distrugă orice formă de suveranitate naţională.

Dacă vom accepta ideea că putem învăţa câte ceva de la istorie, atunci trebuie să fim pregătiţi că cea mai mare parte a puterii concentrată astăzi la nivelul statelor naţionale, într-adevăr ar putea trece către forurile internaţionale. Chiar dacă nu va exista un guvern mondial, un organism de guvernare internaţională este destul de verosimil.

Se poate afirma că guvernarea mondială este soarta omenirii.

_________________________

*   Robert Carneiro, „Political Expansion as an Expression of the Principle of Competitive Exclusion,” in: Elman Service, ed., Origins of the State, Institute for the Study of Human Issues, 1978, p.205-223.)

**  Referinţă la cartea:  Benjamin Barber, Jihad vs McWorld (Times Books, 1995), în care „Jihad” şi „McWorld” sunt etichetări pentru separatismul şi fundamentalismul religios, cultural şi lingvistic pe de o parte şi pentru globalizarea economică pe de altă parte. „McWorld” – denumirea ironică a Occidentului, simbolul căruia în ţările în curs de dezvoltare şi tranziţie adeseori îl reprezintă fast-food-urile „McDonalds”.

Anunțuri

15 răspunsuri to “Prea târziu. „Anuşka deja a vărsat uleiul…””

  1. Ion said

    Oricum spre asta mergem. Nu avem incotro. Globalizarea va face ca „satul global” sa nu fie doar un concept teoretic ci si unul practic.

  2. Paisie said

    Ordinea sinistră a sacului cu bani…

  3. saccsiv said

    . La 1 mai 1776, sub conducerea familiei Rothschild, cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea „Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea „Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna „cei care detin Lumina”.

    Primul profet al „Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – „Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, „Liga Dreptilor” lui Karl Marx sau „Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum , a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX :

    1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

    2) Abolirea proprietatii private;

    3) Abolirea mostenitorilor;

    4) Abolirea patriotismului;

    5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

    6) Abolirea tuturor religiilor.

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-01-17/263573/PAPUSARII–inceputuri.html

  4. saccsiv said

    CAMATARIA

    Practica este o uraciune in fata lui Dumnezeu si a specificat de multe ori prin profetii Sai evrei interzicerea practicarii ei . Dar cum dracul mamona nu sta degeaba , mirajul imbogatirii prin acest mod i-a ratacit din nefericire pe unii .

    Unii din precursorii sistemului financiar bancar modern au fost templierii . S-a putut constata astfel cum cei ce sunt la butoanele acestuia nu doar strang averi colosale , dar influenteaza masiv politicul , pot declansa razboaie , pot determina insasi cursul istoriei . Dar ei au fost doar deschizatori de drum in acest domeniu si nu aveau suficienta experienta acumulata , astfel incat partea vizibila a ordinului a sfarsit tragic .

    Dar cei interesati au avut ce invata si au dedus ca nu este suficienta posibilitatea influentarii puterii politice , trebuie ca insasi vechea putere politica sa fie inlocuita cu un sistem politic de tip marioneta . Mai mult , trebuie distrusa inclusiv forta bisericii .

    Primul care a inceput punerea in practica a experientei acelor deschizatori de drum in domeniul financiar bancar politic a fost Mayer Amschel Rothschild ( 1744 – 1812 ) , fondatorul imperiului bancar al familiei Rothschild , cea mai de succes familie din istorie .
    Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent , au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor solizi , inclusiv dezvoltarea transporturilor , au modernizat si stapanit sistemul bursier , bancar , financiar , au influentat direct politicul , au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi , au pus la punct un sistem continental de informatii rapide , etc. Desigur , ei au fost varful unui ice-berg , partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice .

    Sa vedem cine au fost fii sai :

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-07-19/443493/BANCILE-%2C-SISTEMUL-FINANCIAR-BANCAR-%2C-CRE–.html

  5. saccsiv said

    Dupa criza artificiala din 1907 , “ rezolvata “ de J. P. Morgan , in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

    Acesta , dupa o vizita la greii din finante banci europeni ( Rothschilds si prietenii ) , in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club , se intalneste cu Paul Warburg ( Kuhn, Loeb & Co. ) , Frank A. Vanderlip ( din partea National City Bank of New York ) , Henry P. Davison ( din partea companiilor J. P. Morgan ), Charles D. Norton ( din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong ( reprezentant J. P. Morgan) , in cel mai mare secret posibil , si pun bazele Federal Reserve , in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich , Warburg , JP Morgan , Rockefeller ( NOTA 5 ) . Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “ banca nationala “ creata de banci private . De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson , influentat fiind de Bernard Mannes Baruch .

    Toata averea natiunii americane este controlata de Federal Reserve System . In fapt , colosii principali ai acestei suprabanci, care stapaneste America, sunt:

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-04-29/356588/Federal-Reserve.html

  6. saccsiv said

    COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR) a fost creat in 1921 , primul ei director fiind Paul Warburg . Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family , la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm . Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund . In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations , pe care de atunci il stapaneste . De atunci si pana acum a initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane , TOTI obligatoriu membri ai consiliului . Printre ultimii : Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney .

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-04-26/354251/COUNCIL-ON-FOREIGN-RELATIONS-%28CFR%29.html

  7. saccsiv said

    Nazismul , denumit de fapt Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei , adica partidul national socialist al muncitorilor din Germania , dorea devenirea tarii intr-o Volksgemeinschaft ( comunitate a poporului ) .

    Deci , antisemitismul si rasismul erau imbratisate de paturi largi ale opiniei publice , inainte de a fi fluturate de Hitler . Acestea , alaturi de socialism si recastigarea demnitatii nationale , i-au condus pe nazisti la putere si la sustinerea maselor . In aceste conditii , incepuse sa se puna in discutie PROBLEMA EVREIASCA si sa se caute solutii pentru ca acestia sa plece si sa li se infiinteze un stat al lor . Solutiile propuse au fost multe , dar nu s-a facut nimic concret . In schimb tot ce reprezenta evreu „ important „ , camatar de nivel planetar , industriasi , savanti , au stiut sa plece . In legatura cu ultimii , putem face o paranteza mai mult decat interesanta . Nazistii considerau fizica atomului o stiinta evreiasca ( si asa si era ) . Astfel , savantii evrei au plecat in SUA , au facut bomba atomica si dezastrul ce a urmat il stim cu totii .

    Dar carnea de tun , evreii majoritari si simpli au ramas . Iar in timp s-a declansat holocaustul …

    Ce faceau in aceasta periada PAPUSARII si greii evreimii mondiale ce aveau suficienti bani cat de cumpere un continent si sa mute acolo tot poporul lui Israel ? Sa vedem :

    Mega compania germana IG Farben a avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg , Ford Motor Company sau Standard Oil condusa de Rockefeller . Mai mult , fratele lui Paul Warburg , Max Warburg , unul dintre industriasii colosului german care a fost unul din pilonii de sustinere al efortului de razboi dar si fabricantul Zyklon B , a fost acuzat ca a finantat puterea national-socialista . Dar Paul Warburg nu era oricine , ci primul director al COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR) dar si unul din fondatorii Federal Reserve .

    In afara de cei mentionati , au mai avut relatii cu nazismul si

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-07-09/432016/NATIONAL-SOCIALISMUL-%2C-cea-mai-mare-cacea–.html

  8. saccsiv said

    Sub impulsul lui David Rockefeller , Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg , de unde si denumirea , langa Arnhem , intre 29 si 31 mai 1954 . Emblematic pentru scopul si modalitatea de lucru a celor ce se intrunesc periodic la aceste intalnirile este declaratia de la 5 iunie 1991, a fondatorului David Rockefeller (din partea Council for Foreign Relations) , cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg:

    „Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala …”

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-04-14/343493/Bilderberg-lista-participanti.html

  9. saccsiv said

    In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale , formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger , s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala . La un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.”

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-01-23/268830/PAPUSARII–Uniunea-Europeana.html

  10. saccsiv said

    Varul lui Charles Darwin , Sir Francis Galton ( 1822 – 1911 ), “ parintele “ EUGENIEI spunea despre aceasta ca :

    ” este studiul factorilor sub control social, care îmbunătăţesc sau slăbesc calităţile rasiale ale viitoarelor generaţii fie că sunt fizice sau mentale. ”

    Multi considera ca initiatorii eugeniei au fost nazistii . Din nefericire , nimic mai fals .

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-07-22/447549/EUGENIA.html

  11. saccsiv said

    Homosexualitatea , avorturile , ateismul

    Principalele religii monoteiste le interzic pe primele doua iar pe a treia o considera insuflata tot de diavol .

    Societatea moderna in schimb le considera o culme a exprimarii democratice a libertatii , un fel de etalon pentru masurarea gradului de democratizare a unui stat .

    Acest pacat strigator la cer ( singurul pentru care Dumnezeu a distrus prin interventie directa niste cetati ) este infaptuit inca din antichitate . Dar dupa extinderea religiilor monoteiste a cunoscut o considerabila diminuare a numarului de practicanti . In epoca moderna insa , s-a inceput o formidabila campanie de promovare a sa de catre teoreticieni de STANGA si prin finantari enorme din partea PAPUSARILOR . Iar aceeasi promoveaza si celelalte doua napaste …

    http://saccsiv.weblog.ro/2007-11-11/210736/Homosexualitatea-%2C-avorturile-%2C-ateismul.html

  12. saccsiv said

    Albert Pike , mason , gradul 33 ritul scotian ( rit pe care de fapt el l-a transformat dintr-o societate minuscula , la influenta enorma pe care o stim astazi ) a formulat dogma divinităţii lui lucifer în „Morals and Dogma” :

    „Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu”.

    In cartea „ The Lost Keys of Freemasonry „ , pag. 48 , Manly Palmer Hall ( 1901 – 1990 ) , gradul 33 , mason , ritul scotian , a scris :

    „ Masonul descopera ca energiile vazute ale lui lucifer sunt in mainile sale „

    H. P. Blavatsky , ( 1831 – 1891 ) , legaturi apropiate cu Scottish Rite , scria in „ The Secret Doctrine „ , vol. 1 , pag 319 – 320 :

    „ In antichitate si realitate , lucifer sau luciferus , este numele unei entitati angelice ce stapaneste absolut peste lumina adevarului si peste lumina zilei . „

    DOAMNE IARTA-MA CA AM CITAT ASEMENEA BLASFEMII .

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-04-22/350117/Religie-%2C–masonerie.html

  13. saccsiv said

    Profetia Sfantului Cuvios Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii ( traitor in sec. 17 , mutat la Domnul in 1651 ) :

    „ Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea.

    Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile.

    Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga. „

    „ Fiindca dupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist . „

    ADICA 1992 , CREAREA UNIUNII EUROPENE , INCEPUTUL SFARSITULUI …

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-03-27/325940/APOCALIPSA.html

  14. mihaitza said

    da, din pacate,toate cele afirmate mai sus,seamana foarte mult cu realitatea,prea mult ca sa le zici ……”prostii”………

  15. Paisie said

    //14//-pentru Mihaitza:
    La ale cui afimaţii v-aţi referit, ale mele sau ale lui Saccsiv?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: