M E D I T A Ţ I I _ P O S T M I O R I T I C E

„Epoca de Piatră s-a terminat din lipsa pietrelor” (Şeicul Ahmad Zaki Yamadi – om deştept)

Archive for the ‘GEOPOLITICĂ’ Category

Suprapopularea Basarabiei şi perspectivele unirii ecologice

Posted by Paisii PROTO@ pe 19 iulie, 2010

Domnilor basarabeni, vin să vă dau o veste proastă…

Căci dacă era să fie pe bune, adică, în cazul în care multstimata şi mult prea impotenta doamnă ONU era mai consecventă şi cu adevăratelea preocupată de conservarea biodiversităţii şi stoparea creşterii necontrolate a numărului populaţiei în ţările sărace; şi întroducea, însfârşit, în calitate de drept universal şi inalienabil al fiecărui cetăţean al planetei dreptul la un teritoriu biologic personal de 2 ha pentru a se hrăni (atâta revenea „per capita” conform raportului WWF „Planeta vie – 2008”), atunci s-ar fi constatat cu uşurinţă (prin împărţirea biocapacităţii ţării – 5,4 mln. hectare globale (hag) la acele sacre şi intangibile 2,06 hag de căciulă) , că în R. Moldova astăzi ar putea locui în armonie cu natura doar 2,6 mln. locuitori, în timp ce 1,6 mln rămân neasiguraţi cu teritoriu biologic propriu, şi deci, nu au dreptul la existenţă. Subliniez, pe acest teritoriu!

La care, moldoveanul năucit, dar şmecer nevoie mare, va zice, – stai bădie, că te-am prins! Dar cum se face că până acum am trăit aicea, bine merci, 4,2 mln. de capete (inclisiv cele separatiste) şi nici în cot nu ne-a durut!

Păi de aia nu ne-a durut, că 1,6 mln. de oameni se hrănesc din importuri de alimente! Cum vedeţi, nici pomină de „securitate alimentară” a ţării. Şi dacă poimâine dă cu crucea peste noi „vârful de petrol” (peakoil), după care se opreşte transportul şi comerţul internaţional ? Ce ne facem atunci? O să cărăm pulpele de pui de contrabandă cu carul cu boi?

Dar să ne oprim aici cu pronosticurile proaste, căci vreau să vă dau şi două veşti bune.

Citeşte continuarea >>>

Posted in Colaps Demografic, Colaps Ecologic | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Un motto pentru Summitul FAO de la Roma

Posted by Paisii PROTO@ pe 4 iunie, 2008

Prima mea impresie despre „someul” de la Roma al şefilor de state şi guverne în problema alimentară a fost – „oare chiar aceşti oameni jalnici conduc destinele omenirii”?

Discursurile din prima zi a reuniunii – începând cu cel al lui Ban Ki-moon (secretar general ONU) şi terminând cu cel al odiosului Mugabe (dictatorul din Zimbabwe) semănau cu dialogul dintre orbi şi surzi. Fiecare î-şi pomovează propriile interese de moment (în cel mai bun caz – al ţării pe care o conduce) şi nimeni nu se gândeşte şi nu vorbeşte despre cauzele reale a penuriei alimenare – SUPRAPOPULAŢIA planetei şi devastarea barbară a resurselor ei naturale.

Îmi pare rău s-o spun, dragi pământeni de etnie rromânească, însă cu ăştia departe nu ajungem… Adică, efectiv ne prăbuşim în gol.

„După noi – să vină măcar şi potopul”! – cred că e cel mai bun motto pentru summitul FAO de la Roma, care î-şi va încheia astăzi lucrările.

Posted in Colaps Demografic, Colaps Ecologic | Etichetat: , | 4 Comments »

Norma fiziologică de consum, „românii convenţionali” şi „restituţia ecologică”

Posted by Paisii PROTO@ pe 3 iunie, 2008

Ştiiaţi că penru asigurarea consumului fiziologic normativ anual al unui român (62 kg carne, 220 l lapte, 260 ouă, 170 kg legume şi fructe, etc) sunt necerari 27,5 ari de terenuri agricole ?

Ştiiaţi că, dacă utilzăm norma de consum românească la scară mondială, atunci pentru asigurarea normei de consum alimentar a 6,5 miliarde de locuitori ai Terrei ar fi de ajuns 1,8 miliarde hectare de ternuri cu destinaţie agricolă ?

Ştiiaţi că, astăzi omenirea utilizează abuziv şi iraţional 5,5 miliarde ha terenuri cu destinaţie agricolă, adică de trei ori mai mult decât ar avea efectiv nevoie, şi că aceste terenuri ar putea fi din nou restituite Naturei pentru asigurarea unei mai bune regularizări biotice a vieţii pe planetă ?

Prezint în continuare un studiu la acest subiect, pe cât de evident pe atât şi de evitat de către formatorii plătiţi de opinie.

* * *

Scris de Paisie Protopopescu 

Despre echivalentul alimentar al omului şi problema defrişării pădurilor

Într-o publicaţie anterioară, rămasă fără ecou, vorbeam despre conceptul de „pompă forestieră”, care transformă fenomenele climaterice de pe glob din abiotice în unele ghidate de învelişul biotic al Terrei. Dincolo de cifre, calcule, scheme, etc., conceptul se reduce la la o afirmaţie foarte simplă:

De asemenea cunoaştem importanţa pădurilor virgine în menţinerea echilibrului biologic şi climateric în cadrul funcţiei supreme a biosferei terestre – reglarea şi menţinerea condiţiilor acceptabile pentru viaţa biologică pe Pământ.

Astăzi, cota ecosistemelor naturale globale distruse şi piternic afectate (şi care nu mai participă la autoreglarea vieţii biologice pe Pământ) a atins catastrofala cifră de 63%. (vezi: Regularizarea biotică şi perspectivele perpetuării vieţii pe Pământ ). Tot acolo aflăm, că „echivalentul geografic” al pragului admis de distrugere şi afectare puternică a ecosistemelor planetare nu trebuie să depăşească 20% din suprafaţa uscatului, pentru ca ecosistemele neafectate să-şi poată continua efectiv funcţia supremă – regularizarea biotică a vieţii pe Pământ.

Desigur, stoparea oricărei activităţi umane pe o suprafaţă de 43 % din uscat şi reâmpădurirea acestor teritorii, astăzi pare o utopie.

Ş-atuci, nu se mai poate face nimic? Oare chiar mişcărilor ecologiste nu le mai rămâne nimic de făcut, decât să rânească deşeurile „civilizaţiei hiperconsumului”?

AFLAŢI MAI MULTE >>

Posted in Colaps Demografic, Colaps Ecologic | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Suprapopulaţia – păşim în gol sau ne întoarcem?

Posted by Paisii PROTO@ pe 25 mai, 2008

Trebuia să fac acest lucru…
Să încep traducerea în română a studiului „Aspecte puţin cunoscute ale problemei demografice”, înserat pe pagina „Problema Demografciă” a blogului.
Fiindcă în spaţiul virtual românesc „armonizat” cu conceptul de „political correctnes” n-o să mai găsiţi ceva asemănător.
Acest studiu este o încununare logică a Teoriei regularizării biotice a cercetătorilor ruşi Prof. Victor G. Gorshkov şi Dr. Anastassia M. Makarieva.
Studiind mai atent textul îţi dai seama că acesta este un verdict. Un verdict sever fără drept de apel dat civilizaţiei umane. Am întrecut orice măsură şi am mers prea departe în relaţia noastră utilitaristă cu Natura.
Desigur, putem continua să ne mişcăm în direcţia cea proastă, fără a ţine cont de aceste concluzii şi verdicte „alarmiste”. Nimeni, nici chiar Natura sau Dumnezeu n-o să ne spună nimic. Numai că atunci în viitorul apropiat ne aşteaptă doar două scenarii posibile: haosul economic şi social intern şi războaiele internaţionale, toate cauzate de penuria alimentară şi energetică; sau destabilizarea completă a ecosistemelor terestre în urma activităţii antropogene şi prăbuşirea planetei în unul din hăurile existenţei abiotice – glacializarea planetei cu temperaturi de -100 gr.C, sau aridizarea cu temperaturi de +400 gr.C la suprafaţă Pământului.
Alegeţi, fraţi români!

Teoria regularizării biotice  ne spune că ar mai exista o „a treia cale”.
Nici nu mai e o cale, ci aşa, o cărăruşă îngustă şi spinoasă pe care urmează să ne târâm pe brânci, ruşinaţi îndărăt, în sânul Naturii-Mumă. Dar culmea e că nici în cazul acesta nu vom reuşi să ne întoarcem toţi – pe această cărăruşă vor putea trece doar a zecea parte din populaţia actuală a planetei, restul urmând să rămână aici, la margine prăpastiei şi să-şi ispăşească pedeapsa pentru simplul fapt că au fost membri ai celor două VIP-cluburi odioase create pe o planetă cu resurse finite – „civilizaţia consumului” şi „civilizaţia cămătarilor”.
Desigur, eradicarea suprapopulaţiei planetei ne-ar da prea multe bătăi de cap, iar pe de asupra ne-ar modifica radical comportamentul şi mentalitatea. Ce politician sau lider de opinie, întreg la minte, va lansa o asemenea iniţiativă?

Aşa că, pe loc repaos – distracţia continuă!
Până la miezul nopţii au mai rămas clipe numărate!
Să le folosim la maximum! Să luăm de la Viaţă şi de la Natură tot ce-a mai rămas neatins şi nepângărit!

Posted in Colaps Demografic, Colaps Ecologic | Etichetat: , , , , | 15 Comments »

Anreea Vass: „Societatea modernă vâsleşte cu spatele spre viitor”

Posted by Paisii PROTO@ pe 23 mai, 2008

Am mai depistat un studiu cape încearcă să ne spună timid, că „tratăm simptomele nu şi cauzele” problemelor umanităţii. De data aceasta alarma este trasă ciar din culisele Parlamentului European, de către foarte simpatica româncă Andreea Vass, consilier în cadrul PE şi cercetător la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române.
Pe blogul distinsei doamne  m-au impresionat pozele care ilustrează pasiunea ei pentru escaladarea stâncilor goale. Chestia aceasta mi s-a părut o metaforă foarte sugestivă – chipul românului/europeanului de succes care escaladează înălţimile societăţii occidentale a belşugului, societate care de fapt lasă în urma sa un Pământ asemeni acestei stânci goale pe care nu mai e viaţă.
Din acele câteva articole ale autoarei la subiectul menţionat am reţinut în deosebi titlul sugestiv găsit de Andreea Vass pentru unul din capitole – pe care l-am înserat ca titlu al acestui post.
În rest îngrijorări şi acţiuni ale oficialilor europeni caracteristice unei structuri hiperbirocratizate şi aceiaşi nedorinţă de a vedea miezul „politic necorect” al problemelor alimentare – SUPRAPOPULAŢIA PLANETEI de către „căţărătorii pe stânci goale”.

 

Dar vă las în continuare să vă faceţi propria părere despre articolele cercetătoarei Andreea Vass.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Colaps Demografic, Colaps Ecologic | Etichetat: , , | 4 Comments »

Prinţul Philip al Marii Britanii – „Suprapopularea este un dezastru ecologic”

Posted by Paisii PROTO@ pe 14 mai, 2008

Se pare că ceva se mişcă în gaşca potentaţilor acestei lumi. Despre suprapopulaţie ca sursă a tuturor problemelor ecologice pe planetă a început să se vorbească în Casa Regală britanică. Ce-i drept, deocamdată prin gura marelui „gafeor” – Prinţul consort Philip.

Oricum, e un mare pas înainte în începutul unei dezbateri internaţionale „la rece” a spinoaselor decizii care urmează a fi luate în vederea stopării suprapopulaţiei.

Dacă, desigur, ne mai intereseză să locuim pe această planetă.

 

„Numărul copiilor dăunează planetei”

Publicat in EcoMagaizn 13.Mai.2008

Prinţul Philip al Marii Britanii, el însuşi tată de patru ori, recomandă europenilor mai puţini copii 
Prinţul consort al reginei Elisabeta a II-a spune că familiile ar trebui să fie mai puţin numeroase. El susţine că suprapopularea este un dezastru ecologic.
Ecologistul cel mai înfocat al familiei regale din Marea Britanie, prinţul Philip, declară că suprapopularea planetei este principalul factor care a generat încălzirea globală. El spune că actuala criză alimentară nu ar exista dacă am fi mai puţini, notează cotidianul britanic „The Times”.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Colaps Demografic, Colaps Ecologic | Etichetat: , , , , | 2 Comments »

Fantezii bolnave sau realităţi apocaliptice?

Posted by Paisii PROTO@ pe 9 mai, 2008

(continuarea articolului Despre echivalentul ecologic al basarabeanului, sau înapoi la carul cu boi?  )

Aşadar, vorba lui Victor Nichituş, – Domnilor, unde sunt îngrijorările? 
Dacă problema există, de ce mass-media şi ştiinţa nu bat clopotele? De ce politicienii nu organizează summit-uri internaţionale şi dezbateri la ONU sau în parlamentele naţionale?

Sunt sigur, cancelariile conducătorilor multor state şi al principalelor organizaţii internaţionale nu duc lipsă de note, memorandumuri şi scrisori analitice cu conţinut foarte alarmant vis-a-vis de impactul dezastruos al suprapopulaţiei necontrolate asupra calităţii vieţii umane, dar mai ales asupra calităţilor regenerative ale naturii. Dar părerea mea, ca nespecialist, este că atât savanţii, cât şi politicienii lumii nu sunt pregătiţi/nu au curajul să discute cu popoarele lumii subiectul suprapopulaţiei şi al implicaţiilor sale, deoarece rezolvarea acestei probleme necesită revizuirea radicală nu doar a modului de viaţă, dar în primul rând a majorităţii valorilor civilizaţionale contemporane.

Iată doar câteva dintre problemele şi implicaţiile care stau, ca să zic, la suprafaţă.

Implicaţiile de ordin filosofic-doctrinar.
Va trebui să renunţăm la viziunea antropocentistă asupra lumii şi să însuşim de urgenţă biocentrismul cu „Natura-Mumă” în capul lucrurilor.
Acesta va însemna ca evoluţioniştii să renunţe la conceptul tupeist „omul cununa evoluţiei şi rege al naturii”.
Iar creaţioniştii s-o mai tempereze cu „fiinţa aleasă, creată după chip şi asemănare” şi să înceteze să inducă credincioşilor ideea că pentru ei Pământul reprezintă o gară de tranzit oarecare în drumul lor spre „impărăţia cerească”, din care cauză ne putem permite să facem aici mizerie.
Cu siguranţă că instalarea doctrinei biocentriste va genera revenirea, dar la alt nivel a vechilor culturi păgâne şi a zeilor soarelui, fertilităţii, etc, etc, toţi supuşi ai zeităţii centrale – Maica Natură.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Colaps Demografic, Colaps Ecologic | Etichetat: , , | 11 Comments »

Altermedia.info: „remediul ghilotinei” ca argument final în dezbaterile pe Internet

Posted by Paisii PROTO@ pe 8 mai, 2008

Ieri mă trezesc cu „conturile blocate” la publicaţia „Altermedia.info” şi cu următorul aviz:

 Paisie, astfel de solutii presupunand ingerinta guvernului in viata cetateanului, la acest mod, sunt caracteristice regimurilor totalitare si globaliste.

Sa pretinzi ca cineva ar trebui sa plateasca amenda pentru ca vrea un anumit numar de copii este nu doar ridicol (cum o vor plati cei din Africa?!; dar cei care nu au bani de amenda, ce vor pati?) ci si jignitor in cel mai inalt grad pentru persoanele care se straduiesc sa duca o viata normala pentru ei si familiile lor.

Dincolo de ideile in sine si de modul cinic de exprimare, conceptiile tale dictatoriale sunt incompatibile cu spiritul de libertate care a caracterizat de la inceputurile sale Altermedia.

Cu parere de rau, incepand de astazi nu vei mai avea dreptul sa postezi la Altermedia, iar legaturile spre blogul tau vor fi sterse. In felul acesta vei putea experimenta pe pielea ta aplicarea unei politici de forta, la care nu poti face apel, si poate vei invata sa fii mai sensibili cu nevoile si aspiratiile oamenilor.

 

Care au fost motivele acestei reacţii cam deplasate a onorabilei publicaţii care se auto-poziţionează ca o ediţie de opinii alternative?

Formal, trei comentarii ale mele la articolul publicat pe Altermedia Consiliul Europei recomanda liberalizarea avortului in intreaga Europa .

 

Iată aceste comentarii:

Citește restul acestei intrări »

Posted in Colaps Demografic, FAPT DIVERS | Etichetat: , , | 3 Comments »

Despre echivalentul ecologic al basarabeanului, sau înapoi la carul cu boi?

Posted by Paisii PROTO@ pe 8 mai, 2008

Într-un comentariu la articolul meu Regularizarea biotică şi perspectivele perpetuării vieţii pe Pământ   bloggerul (dar şi realizatorul de  emisiuni de la Radio Nova) Victor Nichituş punea două întrebări foarte importante vis-a-vis de imperativul de reducere a numărului populaţiei planetei:

  1. Cim se corelează acest imperativ cu deficitul demografic din Moldova?
  2. Dacă aceasta nu e o falsă problemă, atunci unde sint ingrijorarile pe acest subiect la alta scara (adică la nuvel de politicieni naţionali şi internaţionali, savanţi, mass-media)?

Să vedem mai întâi ce e cu deficitul demografic din R. Moldova.

Conform datelor oficiale în Moldova pe o suprafaţă totală de 33.843 km2  locuiesc în perfectă „armonie” 3.938.679  locuitori (inclusive Transnistria), ceia ce constituie 116,4 loc./1 km2. E mult sau puţin? Depinde cum ne uităm. Pentru un război corp la corp cu chinezii e cam puţin desigur, însă sub aspectul densităţii populaţiei, Moldova rămâne cea mai dens populată ţară din spaţiul ex-sovietic, iar în Europa o densitate mai mare a populaţiei o au doar Olanda, Belgia, Marea Britania, Cehia şi ţările pitice gen Monaco, Andorra, etc.

 

 

Măreşte

 

Dincolo de ruşinosul fapt că suntem ţara cu cel mai mare număr de oameni săraci din Europa (64% din populaţie supravieţuind cu 2 dolari pe zi), pe mine mă îngrijorează alte cifre: pădurile şi terenurile forestiere ocupă doar 9% din teritoriul ţării, iar suprafaţa ecosistemelor protejate în care este interzisă orice activitate umană (conform clasificatorului IUCN) nu depăşeşte un procent din teritoriu. Dacă observaţi, în Polonia având aceiaşi densitate demografică ca şi Moldova, suprafaţa ecosistemelor protejate constituie 27!

Dar care sunt limitele admisibile ale presiunii antropogene asupra ecosistemelor şi ce ar însemna aceste norme pentru  R. Moldova?

Citește restul acestei intrări »

Posted in Colaps Demografic | Etichetat: , , , , | 3 Comments »

Taxă de mediu pentru fiecare nou-născut?

Posted by Paisii PROTO@ pe 7 mai, 2008

Pentru a salva planeta este nevoie de „taxa pe copii”, consideră un expert.

Un expert vest-australian propune ca familiile să plătească la naşterea bebeluşilor o „taxă pe copii” de $5.000 şi o taxă de carbon anuală de $800 per copil.

Profesorul Barry Walters afirmă în Medical Journal of Australia că fiecare cuplu cu mai mult de doi copii urmează a fi impozitată pentru compensarea emisiilor de carbon generate pe parcursul vieţii sale ulterioare.

Profesorul Walters, clinic-asociat în obstetrică de la Universitatea Australiei de Vest şi la clinica King Edward Memorial Hospital din oraşul Perht a chemat ca prezervativele şi alte servicii favorabile luptei cu efectul de seră, cum ar fi procedurile de sterilizare să beneficieze de aşa-numitele „credite de carbon”. El făcea referinţă la faptul că guvernul federal cheltuie cu „baby bonusurile” $4133 pentru fiecare copil şi că ar trebui gândite măsuri de control al populaţiei ca în China şi India.

Profesorul Walters a spus că volumul mediu anual al emisiei de gaze al fiecărui australian constituie în prezent 17 tone, inclusiv energia utilizată. „Fiecare nounăscut din Australia, scrie el, constituie o sursă puternică ai emisiei de gaze de seră pe o durată medie de 80 de ani, nu doar respirând, ci mai ales consumând risipitor resursele caracteristice pentru societatea noastră.” „Fără să aruncăm povara poluării pe mamele nou-născuţilor, „impozitul pe copii” sub forma „taxei de carbon” trebuie să se aplice conform principiului „poluatorul plăteşte”.

Reprezentanta Asociaţiei australiene a familiilor Angela Conway a spus că e ridicol să învinuieşti pruncii pentru încălzirea globală. „Eu cred că aceşti profesori care î-şi dai aere de importanţă vor trebui să plătească taxa de carbon pentru tot aerul fierbinte pe care îl creiază”.

Însă propunerea profesorului Walters a fost lăudat de înalt-apreciatul doctor Garry Egger. „Trebuie să ne punem întrebarea, de ce despre controlul demografic astăzi se vorbeşte doar în şoaptă”, scrie el într-un articol de răspuns în MJA.

Sursa: news.com

 

Posted in Colaps Demografic | Etichetat: , , | Leave a Comment »